Mărire Celui ce l-a purtat în noapte pe robul Său de la Moscheea cea Sfântă la Moscheea cea Îndepărtată cu împrejmuirea pe care am binecuvântat-o ca să-i arătăm din semnele Noastre. El este Auzitorul, Văzătorul
Când prima din aceste două făgăduieli a venit, Noi v-am trimis vouă robi de-ai noştri dăruiţi cu o mare putere şi ei vor cerceta lăuntrul caselor. Atunci făgăduiala se va împlini
Dacă faceţi un bine, vouă înşivă vi-l faceţi, iar dacă faceţi un rău, vouă înşivă vi-l faceţi. Când făgăduiala Vieţii de Apoi se va împlini, vor veni să vă posomorască chipurile şi să intre în moschee aşa cum au mai intrat şi prima oară ca să sfărâme ceea ce au cucerit
Noi am făcut noaptea şi ziua ca două semne. Semnul nopţii l-am şters, iar semnul zilei l-am rânduit să vă facă să vedeţi ca să căutaţi harul Domnului vostru şi să cunoaşteţi numărul anilor şi socoteala vremii. Toate acestea le-am lămurit adânc
Cine este bine călăuzit, nu este călăuzit decât pentru sine însuşi. Nimeni nu va căra povara altuia. Niciodata nu am osândit un popor înainte de a-i fi trimis un profet
Când am voit să nimicim o cetate, Noi am poruncit îndestulaţilor ei să se dedea la silnicii şi astfel s-a împlinit asupra ei Cuvântul şi Noi am dărâmat-o din temelii
Domnul tău a hotărât să nu vă închinaţi decât Lui şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri. Dacă unul dintre ei ori amândoi au îmbătrânit alături de tine nu le spune: “Ptiu!” Nu-i ocărî, ci spune-le vorbe cuviincioase
Asupra lor cu bunătate apleacă aripa duioşiei şi spune: “Domnul meu! Fii milostiv cu ei, precum şi ei au fost cu mine când eram prunc şi m-au crescut.”
Nu ucideţi omul, căci Dumnezeu v-a oprit aceasta, ci doar întru dreptate. Dacă cineva este ucis pe nedrept, Noi îi dăm oblăduitorului său împuternicire, însă să nu ucidă în neştire! Da, el va fi ajutat
Nu vă apropiaţi de averea orfanului decât pentru a-i face un bine, până când ajunge la vârsta împlinirii. Ţineţi-vă legământul, căci legământul va fi cercetat
Aceasta este ceea ce Domnul tău ţi-a dezvăluit din înţelepciune. Nu alătura alt dumnezeu lui Dumnezeu, căci astfel vei fi aruncat în Gheena certat, lepădat
Pe El îl preamăresc cele şapte ceruri, pământul şi cei din ele. Nu este nimic care să nu-l preamărească cu laude, însă voi nu înţelegeţi preamărirea lor. Dumnezeu este Blând, Iertător
Noi le-am pus un văl gros peste inimi ca să nu înţeleagă şi în urechi le-am pus surzenie. Când în Coran tu-l chemi pe Domnul tău, Unul, ei întorc spatele cu silă
ori orice alt lucru ce în minţile voastre ar fi mare...!” Ei vor spune: “Cine o să ne aducă înapoi?” Spune: “Cel ce v-a creat şi prima oară.” Ei vor da din cap către tine şi vor spune: “Când va să fie?” Spune: “S-ar putea să fie curând
Chiar cei pe care ei îi cheamă, caută către Domnul lor calea de a fi cât mai aproape şi nădăjduiesc în milostivenia Sa, căci se tem de osânda Lui. Osânda Domnului tău este aprigă
Nimic nu ne împiedică să trimitem semne, chiar dacă cei dintâi le-au socotit minciuni. Noi le-am dăruit tamudiţilor cămila ca să-i facă să vadă, însă ei au chinuit-o. Noi nu trimitem semne decât spre înfricoşare
Când Noi ţi-am spus că Domnul tău îi cuprinde pe toţi oamenii, Noi n-am făcut din vedenia pe care ţi-am arătat-o şi nici din copacul blestemat din Coran decât o ispită pentru oameni. Noi îi înfricoşăm, însă aceasta le sporeşte doar răzvrătirea cea mare
Când le-am spus îngerilor: “Prosternaţi-vă înaintea lui Adam!”, toţi se prosternară afară de Iblis care spuse: “Să mă prosternez dinaintea celui pe care Tu l-ai făcut din lut?”
El mai spuse: “Ce părere ai? Dacă mă păsuieşti până în Ziua Învierii, eu îi voi supune — în afara câtorva — pe urmaşii acestuia pe care Tu îl cinsteşti mai mult decât pe mine.”
Tulbură cu glasul tău pe cei pe care vei putea! Adu asupra lor călăreţii şi pedestraşii tăi! Alătură-te lor la averile şi copiii lor! Fă-le făgăduieli!” Ceea ce făgăduieşte Diavolul este numai spre amăgire
Dacă un rău vă atinge pe mare, cei pe care-i chemaţi în locul Lui se rătăcesc, iar când vă mântuim, ducându-vă pe uscat, vă împotriviţi. Omul este tăgăduitor
Sunteţi siguri că Dumnezeu nu vă va scufunda într-o crăpătură a uscatului ori că nu va trimite asupra voastră o furtună de pietre, şi atunci nu veţi afla nici un apărător
Ori sunteţi siguri că nu vă va aduce înapoi încă o dată, că nu va trimite asupra voastră un vârtej ce vă va îneca pentru ceea ce tăgăduiţi? Nu veţi afla pe nimeni care să vă ia, împotriva Noastră, apărarea
Noi i-am preacinstit pe fiii lui Adam. Noi i-am purtat pe uscat şi pe mare şi i-am înzestrat cu cele bune. Noi i-am ales înaintea multora dintre cei pe care i-am creat
În Ziua când îi vom chema pe toţi oamenii prin căpeteniile lor, cei cărora li s-a dat cartea în dreapta, aceia vor citi cartea lor şi nu vor fi nedreptăţiţi nici cât un fitil
Spune: “Dacă oamenii şi ginii s-ar strânge ca să facă ceva asemenea acestui Coran, ei nu vor face nimic care să-i semene, chiar dacă s-ar sprijini unii pe alţii.”
ori până ce nu vei avea o casă plină de podoabe, ori până ce nu te vei înălţa la cer. Şi nici atunci nu vom crede în înălţarea ta, dacă nu vei pogorî asupra noastră o Carte pe care s-o citim.” Spune: “Mărire Domnului meu! Oare eu nu sunt doar un om, un trimis?”
Cel pe care-l călăuzeşte Dumnezeu este bine călăuzit. Tu nu vei afla călăuză, afară de El, celor pe care îi rătăceşte. În Ziua Învierii îi vom strânge faţă în faţă: orbi, muţi şi surzi. Limanul lor va fi Gheena. De fiece dată când focul se va potoli, Noi le vom înteţi flacăra arzătoare
Aceasta este răsplata lor pentru că au tăgăduit semnele Noastre şi pentru că au spus: “Când vom fi oseminte şi ţărână, vom mai fi sculaţi ca o nouă făptură?”
Ei nu-şi dau seama că Dumnezeu care a creat cerurile şi pământul poate crea iarăşi alţii asemenea lor? El le-a hotărât un soroc, fără nici o îndoială asupra-i, însă cei nedrepţi refuză orice, în afară de a fi tăgăduitori
Noi i-am dat lui Moise nouă semne ca dovezi vădite. Întreabă-i pe fiii lui Israel! Când el a venit la ei, Faraon i-a spus: “O, Moise! Eu cred că eşti vrăjit!”
Spune: “Chemaţi-L Dumnezeu ori chemaţi-L Milostivul, căci oricum L-aţi chema, cele mai frumoase nume ale Lui sunt.” Nu rosti rugăciunile în gura mare, însă nici nu le şopti, ci caută o cale de mijloc
şi spune: “Laudă lui Dumnezeu! El nu şi-a dăruit lui însuşi fii. El nu are pe nimeni alături în împărăţia Sa. El nu are oblăduitor în faţa umilirii. Pe El preamăreşte-L cu preamărire