Verse 1 — Surah Ya-Sin 36:1
Verse 2 — Surah Ya-Sin 36:2
Pe înţeleptul Coran
Verse 3 — Surah Ya-Sin 36:3
Tu eşti dintre trimişii
Verse 4 — Surah Ya-Sin 36:4
pe o Cale Dreaptă
Verse 5 — Surah Ya-Sin 36:5
Pogorâre de la Puternicul, Milostivul
Verse 6 — Surah Ya-Sin 36:6
ca tu să previi un popor aşa cum nu au fost preveniţi strămoşii săi care erau nepăsători
Verse 7 — Surah Ya-Sin 36:7
Spusa s-a împlinit asupra celor mai mulţi dintre ei, însă ei tot nu cred
Verse 8 — Surah Ya-Sin 36:8
Le vom pune grumazurile în juguri până la bărbii încât vor sta cu capetele ţepene
Verse 9 — Surah Ya-Sin 36:9
Noi le vom pune o stavilă înainte şi o stavilă după, ca să-i învăluim şi ei să nu mai vadă
Verse 10 — Surah Ya-Sin 36:10
Deopotrivă le este lor, fie că-i previi, fie că nu-i previi, căci tot nu vor crede
Verse 11 — Surah Ya-Sin 36:11
Tu previne-l pe cel care urmează amintirea şi se teme de Milostivul în Taina Sa. Lui vesteşte-i iertare şi răsplată îmbelşugată
Verse 12 — Surah Ya-Sin 36:12
Noi îi înviem pe morţi şi scriem ceea ce au făcut înainte, precum şi urmele lor. Noi ţinem socoteala fiecărui lucru într-o Carte desluşită
Verse 13 — Surah Ya-Sin 36:13
Dă-le pildă pe locuitorii cetăţii, când au venit la ei trimişii
Verse 14 — Surah Ya-Sin 36:14
Când le-am trimis doi i-au socotit mincinoşi, încât i-am întărit cu al treilea. Ei au spus: “Noi am fost trimişi la voi.”
Verse 15 — Surah Ya-Sin 36:15
Atunci ei au spus: “Voi nu sunteţi decât oameni asemenea nouă! Milostivul nu a pogorât asupra voastră nimic, ci voi doar minţiţi!”
Verse 16 — Surah Ya-Sin 36:16
Ei au spus: “Domnul nostru ştie că am fost trimişi la voi
Verse 17 — Surah Ya-Sin 36:17
şi asupra noastră este doar înştiinţarea cea desluşită.”
Verse 18 — Surah Ya-Sin 36:18
Ei au răspuns “Noi prevestim că va fi rău cu voi! Dacă nu încetaţi, vă vom omorî cu pietre şi vă va atinge de la noi o dureroasă osândă.”
Verse 19 — Surah Ya-Sin 36:19
Profeţii au spus: “Prevestirea voastră este legată de voi înşivă! Dacă vi s-ar fi amintit...! Ba nu! Sunteţi un popor necumpătat!”
Verse 20 — Surah Ya-Sin 36:20
Un bărbat veni în fugă din capătul cetăţii şi spuse: “O, popor al meu! Urmaţi-i pe trimişi
Verse 21 — Surah Ya-Sin 36:21
Urmaţi-i pe cei care nu vă cer răsplată şi sunt drept călăuziţi
Verse 22 — Surah Ya-Sin 36:22
Ce aş avea să nu mă închin Celui ce m-a creat? Şi voi veţi fi întorşi către El
Verse 23 — Surah Ya-Sin 36:23
De ce mi-aş lua dumnezei afară de El? Dacă Milostivul îmi vrea vreun rău, mijlocirea lor nu-mi va sluji la nimic şi ei nu mă vor mântui
Verse 24 — Surah Ya-Sin 36:24
iar eu atunci voi fi într-o vădită rătăcire
Verse 25 — Surah Ya-Sin 36:25
Eu cred însă în Domnul vostru! Ascultaţi-mă!”
Verse 26 — Surah Ya-Sin 36:26
I se va spune: “Intră în Rai!” El va spune: “Ce bine ar fi dacă poporul meu ar şti
Verse 27 — Surah Ya-Sin 36:27
cum Domnul meu m-a iertat şi m-a făcut dintre cei care vor primi cinstire!”
Verse 28 — Surah Ya-Sin 36:28
După el, nu am pogorât din cer vreo oştire asupra poporului său şi nici nu vor pogorî
Verse 29 — Surah Ya-Sin 36:29
Nu va fi decât un singur Strigăt, şi vor fi cu toţii stinşi
Verse 30 — Surah Ya-Sin 36:30
Vai vouă, robilor! Nici un trimis n-a venit la ei, fără ca ei să nu-şi bată joc de el
Verse 31 — Surah Ya-Sin 36:31
N-au văzut ei oare câte leaturi am nimicit înaintea lor şi care nu se vor mai întoarce niciodată la ei
Verse 32 — Surah Ya-Sin 36:32
Nu există nimeni care să nu fie înfăţişat înaintea Noastră
Verse 33 — Surah Ya-Sin 36:33
Pentru ei este un semn pământul mort căruia Noi îi dăm viaţă şi dăm la iveală din el grâne din care ei mănâncă
Verse 34 — Surah Ya-Sin 36:34
Noi am rânduit pe el livezile de curmali şi podgoriile de vie şi am făcut să ţâşnească izvoare
Verse 35 — Surah Ya-Sin 36:35
ca ei să mănânce din rodul lui şi ceea ce au trudit mâinile lor. Nu sunt oare mulţumitori
Verse 36 — Surah Ya-Sin 36:36
Mărire Celui ce a creat soiurile toate cele ce cresc din pământ de la sine şi cele de la ei şi cele pe care nu le cunosc
Verse 37 — Surah Ya-Sin 36:37
Este un semn pentru ei noaptea din care Noi dezghiocăm ziua şi ei rămân în beznă
Verse 38 — Surah Ya-Sin 36:38
şi soarele ce aleargă spre un culcuş al lui, căci aceasta este sorocirea Puternicului, Ştiutorului
Verse 39 — Surah Ya-Sin 36:39
Şi luna căreia i-am sorocit coborâşurile până când se întoarnă asemnea unei cozi de frunză de curmal, veche şi scorojită
Verse 40 — Surah Ya-Sin 36:40
Soarelui nu i se cuvine să prindă luna, şi nici nopţii să o ia înaintea zilei, ci toate plutesc în cerc
Verse 41 — Surah Ya-Sin 36:41
Pentru ei este un semn că le-am purtat seminţia pe corabia încărcată
Verse 42 — Surah Ya-Sin 36:42
Şi lor le-am creat asemenea ei ca să urce pe ele
Verse 43 — Surah Ya-Sin 36:43
Dacă am voi, i-am îneca, şi nu ar avea nici un ajutor şi nu ar fi mântuiţi
Verse 44 — Surah Ya-Sin 36:44
decât cu milostivenie de la Noi şi o bucurie vremelnică
Verse 45 — Surah Ya-Sin 36:45
Când li se spune: “Temeţi-vă de ceea ce este înaintea voastră şi de ceea ce este în urma voastră! Poate veţi fi miluiţi!”
Verse 46 — Surah Ya-Sin 36:46
Nu a fost nici un semn din semnele Domnului lor care le-a venit fără ca ei să nu îi întoarcă spatele
Verse 47 — Surah Ya-Sin 36:47
Când li se spune: “Daţi milostenie din ceea ce v-a înzestrat Dumnezeu!”, cei care tăgăduiesc spun celor care cred: “Noi să-l hrănim pe cel care Dumnezeu l-ar putea hrăni, dacă ar voi? Voi sunteţi într-o vădită rătăcire.”
Verse 48 — Surah Ya-Sin 36:48
Ei spun: “Pe când această făgăduială, dacă spuneţi adevărul?”
Verse 49 — Surah Ya-Sin 36:49
Ei nu au de aşteptat, căci un singur Strigăt îi va lua pe când se învrăjbesc
Verse 50 — Surah Ya-Sin 36:50
Nu vor putea lăsa ceva cu limbă de moarte, şi nici la ai lor să se întoarcă
Verse 51 — Surah Ya-Sin 36:51
Şi când în trâmbiţă se va sufla, din morminte se vor grăbi către Domnul lor
Verse 52 — Surah Ya-Sin 36:52
Ei vor spune atunci: “Vai nouă! Cine ne-a sculat din aşternutul nostru
Verse 53 — Surah Ya-Sin 36:53
Aceasta este ceea ce Milostivul v-a făgăduit. Trimişii au spus Adevărul! Nu va fi decât un singur Strigăt şi toţi vor fi aduşi înaintea Noastră
Verse 54 — Surah Ya-Sin 36:54
Nimeni, în Ziua aceea, nu va fi nedreptăţit cu ceva. Nu veţi fi răsplătiţi decât pentru ceea ce aţi făptuit
Verse 55 — Surah Ya-Sin 36:55
În Ziua aceea, singura trudă, a celor din Rai, va fi să se desfete
Verse 56 — Surah Ya-Sin 36:56
Împreună cu soaţele lor, vor sta sub umbrare, aşezaţi pe paturi de nuntă
Verse 57 — Surah Ya-Sin 36:57
Vor avea acolo fructe şi vor avea ceea ce vor cere
Verse 58 — Surah Ya-Sin 36:58
“Pace!” O vorbă de la un Domn Milos
Verse 59 — Surah Ya-Sin 36:59
O, nelegiuiţilor! Treceţi deoparte în Ziua aceea
Verse 60 — Surah Ya-Sin 36:60
O, fii ai lui Adam! Nu v-am tocmit Eu să nu vă închinaţi Diavolului, căci el este vrăjmaşul vostru făţiş
Verse 61 — Surah Ya-Sin 36:61
ci Mie să vă închinaţi? Aceasta este o Cale Dreaptă
Verse 62 — Surah Ya-Sin 36:62
Diavolul a rătăcit pe mulţi dintre voi. Oare nu aţi priceput
Verse 63 — Surah Ya-Sin 36:63
Aceasta este Gheena ce v-a fost făgăduită
Verse 64 — Surah Ya-Sin 36:64
azvârliţi-vă în ea ca răsplată a tăgadei voastre
Verse 65 — Surah Ya-Sin 36:65
În Ziua aceea, le vom pecetlui gurile, însă mâinile lor ne vor vorbi şi picioarele lor ne vor mărturisi ceea ce ei au agonisit
Verse 66 — Surah Ya-Sin 36:66
Dacă am voi, le-am stinge ochii şi atunci se vor grăbi pe drum, însă cum vor mai vedea
Verse 67 — Surah Ya-Sin 36:67
Dacă am voi, i-am preface pe loc încât n-ar mai putea merge nici înainte şi nici înapoi
Verse 68 — Surah Ya-Sin 36:68
Noi îi gârbovim făptura celui ce îi dăruim viaţă lungă. Ei nu pricep, oare
Verse 69 — Surah Ya-Sin 36:69
Noi nu l-am învăţat pe el poezia, căci nici nu i se cădea. Aceasta este o amintire, un Coran desluşit
Verse 70 — Surah Ya-Sin 36:70
care-l previne pe cel care trăieşte şi care adevăreşte Cuvântul asupra tăgăduitorilor
Verse 71 — Surah Ya-Sin 36:71
Oare ei nu văd că Noi le-am creat lor, între cele pe care le-au făcut mâinile Noastre, dobitoacele peste care ei sunt stăpâni
Verse 72 — Surah Ya-Sin 36:72
Noi li le-am supus: unele de călărit, iar altele de mâncat
Verse 73 — Surah Ya-Sin 36:73
Şi ei au de la ele foloase şi băuturi. Poate vor fi mulţumiţi
Verse 74 — Surah Ya-Sin 36:74
Şi ei şi-au luat dumnezei afară de Dumnezeu! Poate vor fi ajutaţi
Verse 75 — Surah Ya-Sin 36:75
Ei nu îi vor putea ajuta, pe când ei le sunt lor oştire pregătită
Verse 76 — Surah Ya-Sin 36:76
Vorba lor să nu te mâhnească! Noi ştim ceea ce ei tăinuiesc şi ceea ce destăinuiesc
Verse 77 — Surah Ya-Sin 36:77
Nu a văzut omul oare că l-am creat dintr-o picătură de sămânţă, iar acum este un cârtitor făţiş
Verse 78 — Surah Ya-Sin 36:78
Uitând de crearea sa, el Ne spune Nouă ca pe o pildă: “Cine va mai învia oasele prefăcute în pulbere?”
Verse 79 — Surah Ya-Sin 36:79
Spune: “Cel ce i-a creat dintru început îi va învia. El este Ştiutor a toată făptura
Verse 80 — Surah Ya-Sin 36:80
El este Cel ce, din copaci verzi, v-a creat vouă focul pe care voi îl aprindeţi.”
Verse 81 — Surah Ya-Sin 36:81
Cel ce a creat cerurile şi pământul, nu ar mai putea oare crea asemenea lor? Ba da, căci El este Creatorul cel Mare, Ştiutorul
Verse 82 — Surah Ya-Sin 36:82
Porunca Sa, când voieşte un lucru, este în a spune: “Fii!” Şi el este
Verse 83 — Surah Ya-Sin 36:83
Mărire Celui ce ţine în mâna Sa împărăţia fiecărui lucru! La El veţi fi întorşi