În deosebirea nopţii de zi, în apa dătătoare de hrană pe care Dumnezeu o trimite din cer dând prin ea viaţă pământului după moarte, în dezlănţuirea vânturilor, sunt semne pentru un popor ce are minte
Gheena va fi în spatele lor. Ceea ce au agonisit nu le va sluji la nimic şi nici oblăduitorii pe care şi i-au luat în afara lui Dumnezeu şi vor avea parte de o mare osândă
Le-am dat dovezi vădite ale Poruncii, iar ei nu s-au învrăjbit decât după ce le-a venit ştiinţa, urându-se unii pe alţii. Da, Domnul tău îi va judeca în Ziua Învierii pentru ceea ce se învrăjbeau
Oare cei care săvârşesc fapte rele socot că Noi o să-i aşezăm ca pe cei care săvârşesc fapte bune fiindcă toţi ar fi deopotrivă întru viaţă şi moarte? Rău mai judecă
L-ai văzut pe cel care îşi ia pofta drept dumnezeu al său? Dumnezeu cu ştiinţă l-a rătăcit. I-a pecetluit auzul şi inima, şi un văl i-a pus peste văz. Cine în afară de Dumnezeu îl va călăuzi? Oare nu chibzuiţi
Ei spun: “Nu avem decât Viaţa de Acum. Murim şi trăim. Doar timpul ne nimiceşte. Ei nu au nici o ştiinţă despre acestea, ci numai ceea ce îşi închipuie
Spune: “Dumnezeu vă dăruieşte viaţa, apoi vă dăruieşte moartea. El vă va strânge în Ziua Învierii.” Nu este nici o îndoială în aceasta. Cei mai mulţi oameni nu ştiu însă
Când vi se spunea: “Făgăduiala lui Dumnezeu este Adevăr, nu este nici o îndoială asupra Ceasului”, voi spuneaţi: “Nu ştim ce va fi Ceasul acela, însă noi gândim că nu este decât o închipuire, aşa că nu suntem convinşi.”
Aceasta, căci aţi luat în zeflemea semnele lui Dumnezeu, iar Viaţa de Acum v-a amăgit. Din Ziua aceea, nu vor mai fi scoşi din Gheena şi nici nu vor fi chemaţi la căinţă