Aceasta este Chemarea lui Dumnezeu şi a trimisului Său către oameni în ziua Marelui Pelerinaj. “Dumnezeu şi trimisul Său se leapădă de închinătorii la idoli. Dacă vă veţi căi, va fi bine pentru voi, însă dacă întoarceţi spatele să ştiţi că nu Îl veţi slăbi pe Dumnezeu.” Vesteşte-le celor care tăgăduiesc o osândă dureroasă
mai puţin închinătorilor la idoli cu care voi aţi făcut un legământ şi care nu v-au lipsit de nimic şi nu au sprijinit pe nimeni împotriva voastră. Împliniţi-vă legământul ce l-aţi făcut cu ei până la sorocul hotărât. Dumnezeu îi iubeşte pe cei temători
După ce lunile sfinte se vor fi scurs, ucideţi-i pe închinătorii la idoli oriunde îi veţi afla, capturaţi-i, încercuiţi-i, puneţi-le capcane! Dacă se căiesc însă, dacă îşi săvârşesc rugăciunea, dacă dau milostenie, daţi-le drumul. Dumnezeu este Iertător, Milostiv
Dacă un închinător la idoli caută adăpost la tine, primeşte-l ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu, apoi du-l până în ţinutul lui de siguranţă, căci ei sunt un popor ce nu ştie
Cum să aibă închinătorii la idoli un legământ cu Dumnezeu şi cu trimisul Său, afară de cei cu care aţi făcut legământ la Moscheea cea Sfântă? Cât sunt drepţi cu voi, fiţi drepţi cu ei. Dumnezeu îi iubeşte pe cei temători
Cum? Dacă ies deasupra voastră, ei nu mai păzesc nici rubedenie, nici învoială. Ei vă mulţumesc cu gurile lor, însă inimile lor refuză, căci cei mai mulţi dintre ei sunt stricaţi
Dacă se căiesc însă, dacă-şi săvârşesc rugăciunea, dacă dau milostenie, atunci sunt fraţii voştri întru Credinţă. Noi desluşim semnele unui popor ce ştie
Dacă îşi încalcă jurămintele după legământ, dacă lovesc în credinţa voastră, războiţi-vă cu căpeteniile necredinţei. Ei nu au jurăminte. Poate vor înceta
Nu vă războiţi cu poporul ce şi-a încălcat jurămintele şi a căutat să-l izgonească pe trimis? Ei sunt cei care au început. Vă temeţi de ei? Doar de Dumnezeu să vă temeţi, dacă sunteţi credincioşi
Războiţi-vă cu ei! Dumnezeu îi va osândi cu mâinile voastre şi îi va acoperi cu ocară, iar vouă vă va dărui biruinţa, apoi va tămădui piepturile credincioşilor
Socotiţi că veţi fi părăsiţi şi că Dumnezeu nu îi va şti pe cei dintre voi ce s-au străduit şi care nu şi-au luat afară de Dumnezeu, de trimis şi de credincioşi alţi prieteni? Dumnezeu este Cunoscător a ceea ce făptuiţi
Închinătorii la idoli nu pot intra în moscheile lui Dumnezeu purtând împotriva lor înşişi mărturia necredinţei lor. Acestora le sunt zadarnice faptele lor şi în Foc vor veşnici
În moscheile lui Dumnezeu pot intra doar cel care crede în Dumnezeu şi în Viaţa de Apoi, cel care îşi săvârşeşte rugăciunea, cel care dă milostenie, cel care nu se teme decât de Dumnezeu. Poate aceştia vor fi dintre cei bine călăuziţi
Voi îl puneţi pe aceeaşi treaptă de cel care dă de băut pelerinilor şi pe cel care are grijă de Moscheea cea Sfântă cu cel care crede în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi şi care luptă pentru calea lui Dumnezeu? Ei nu sunt deopotrivă înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu călăuzeşte poporul nedrept
Cei care vor fi crezut, cei care se vor fi pribegit, cei care vor fi luptat pentru calea lui Dumnezeu cu bunurile şi făpturile lor, vor fi puşi pe o treaptă foarte înaltă la Dumnezeu, căci ei sunt cei biruitori
O, voi cei ce credeţi! Nu-i ţineţi de prieteni pe taţii şi pe fraţii voştri, dacă ei iubesc mai mult tăgada decât credinţa. Cei dintre voi care îi vor fi luat ca prieteni, sunt nedrepţi
Spune: “Dacă taţii voştri, fiii voştri, fraţii voştri, soţiile voastre, clanul vostru, bunurile ce le-aţi agonisit, un negoţ de-a cărui veştejire vă este teamă, locuinţele unde vă simţiţi bine, vă sunt mult mai dragi decât Dumnezeu şi trimisul Său şi decât războiul pentru calea lui Dumnezeu, aşteptaţi până va veni Dumnezeu cu Porunca Sa!” Dumnezeu nu călăuzeşte poporul stricat
Dumnezeu v-a ajutat în multe ţinuturi, precum şi în ziua acea în Hunain când eraţi mândri de mulţimea voastră ce nu v-a slujit la nimic încât pământul aşa larg cum este vi s-a părut prea strâmt, şi aţi întors spatele în grabă
Dumnezeu a pogorât apoi Sakina Sa asupra trimisului Său şi asupra credincioşilor, precum a pogorât şi oştiri nevăzute. El i-a osândit pe cei care tăgăduiau, căci aceasta este răsplata tăgăduitorilor
O, voi cei ce credeţi! Închinătorii la idoli sunt doar întinăciune. Să nu se mai apropie de Moscheea cea Sfântă după ce anul acesta se va fi scurs. Dacă vă este teamă de lipsuri, Dumnezeu vă va îmbogăţi curând prin harul Său, de va voi. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept
Războiţi-vă cu cei care nu cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi, cu cei care nu socot oprit ceea ce Dumnezeu şi trimisul Său au oprit, cu cei care nu ţin Legea Adevărată dintre cei cărora li s-a dat Cartea. Războiţi-vă cu ei până vor plăti tributul cu mâna lor după ce au fost umiliţi
Evreii au spus: “Uzair este fiul lui Dumnezeu!” Creştinii au spus: “Cristos este fiul lui Dumnezeu!” Aceasta este vorba din gura lor şi ei repetă vorba celor care tăgăduiau odinioară. Să-i bată Dumnezeu! Cum de se întorc
Ei i-au luat pe preoţii şi pe călugării lor, precum şi pe Cristos, fiul Mariei, ca domni în locul lui Dumnezeu. Lor li s-a poruncit însă să se închine lui Dumnezeu, Unul. Nu este dumnezeu afară de El! Mărire Lui deasupra celor care ei Lui i-i alătură
O, voi cei ce credeţi! Mulţi preoţi şi călugări mănâncă pe degeaba bunurile oamenilor îndepărtându-i de calea lui Dumnezeu. Vesteşte-le o osândă dureroasă celor care strâng aur şi argint şi nu cheltuiesc nimic pentru calea lui Dumnezeu
În ziua când vor fi înroşite în focul Gheenei, vor fi arşi cu ele pe frunte, pe coapse, pe spate: “Aceasta este ceea ce aţi strâns pentru voi! Gustaţi din ceea ce aţi strâns! “
Numărul lunilor, de la Dumnezeu, este de douăsprezece aşa cum este scris în Cartea lui Dumnezeu, din ziua când El a creat cerurile şi pământul. Patru dintre ele sunt sfinte. Aceasta este legea cea dreaptă. Nu vă nedreptăţiţi pe voi înşivă în timpul lor. Războiţi-vă cu închinătorii la idoli până la capăt, aşa cum şi ei se războiesc cu voi. Să ştiţi că Dumnezeu este cu cei care se tem de El
Luna adăugată este doar o sporire întru tăgadă. Cei care tăgăduiesc sunt rătăciţi în ea, căci o socot obişnuită un an şi un an o socot sfântă, ca să cadă la învoială asupra lunilor pe care Dumnezeu le-a hotărât sfinte. Ei socot astfel nesfânt ceea ce Dumnezeu a hotărât sfânt. Faptele lor rele le-au fost împodobite. Dumnezeu nu călăuzeşte poporul tăgăduitor
O, voi ce credeţi! Ce-i cu voi? Când vi s-a spus: “Porniţi la luptă pentru calea lui Dumnezeu!”, v-aţi lipit de pământ. Vă mulţumeşte Viaţa de Acum mai mult decât Viaţa de Apoi? Ce este bucuria vremelnică din Viaţa de Acum pe lângă Viaţa de Apoi, dacă nu foarte puţin
Dacă nu porniţi la luptă, Dumnezeu vă va osândi la o dureroasă osândă, apoi vă va înlocui cu alt popor şi nu-L veţi păgubi cu nimic. Dumnezeu asupra tuturor are putere
Dacă voi nu-l ajutaţi... Dumnezeu l-a ajutat deja când cei care tăgăduiesc l-au izgonit pe el, al doilea dintre cei doi, atunci când amândoi se aflau în grotă şi el spuse însoţitorului său: “Nu te mâhni! Dumnezeu este cu noi!” Dumnezeu a pogorât asupra lui Sakina Sa şi l-a sprijinit cu oştiri nevăzute. El făcu zadarnic cuvântul celor care tăgăduiesc, căci Cuvântul lui Dumnezeu este cel puternic. Dumnezeu este Puternic, Înţelept
Dacă ar fi fost vreo treabă la îndemână ori o călătorie scurtă, te-ar fi urmat. Depărtarea li se păru însă chinuitoare şi prinseră a se jura pe Dumnezeu: “Am fi plecat cu voi, de-am fi avut putinţa!” Ei înşişi se pierd. Dumnezeu ştie că sunt mincinoşi
Doar cei care nu cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi îţi cer îngăduinţa să nu lupte. Inimile lor sunt şovăitoare şi în şovăiala lor nu iau nici o hotărâre
Dacă ar fi voit să plece la luptă, s-ar fi pregătit, însă Dumnezeu a urât plecarea lor, şi atunci i-a făcut leneşi. Li s-a spus: “Staţi cu cei care stau.”
Dacă ar fi plecat cu voi, nu v-ar fi sporit decât tulburarea, semănând neîncrederea între voi şi aţăţându-vă la răzvrătire. Şi printre voi ar fi fost unii ce i-ar fi ascultat! Dumnezeu îi cunoaşte pe nedrepţi
Spune: “Ce aşteptaţi pentru noi, dacă nu una dintre cele două minunăţii? Pe când noi aşteptăm pentru voi ca Dumnezeu să vă lovească cu o osândă de la El ori cu mâinile noastre. Aşteptaţi, căci şi noi aşteptăm cu voi!”
Nimic n-ar opri milosteniile lor să fie primite, de ar crede în Dumnezeu şi în trimisul Său, de nu ar veni la rugăciune în lene şi nu ar da milostenie în silă
Dacă sunt mulţumiţi cu ce le dă Dumnezeu şi trimisul Său, vor spune: “Dumnezeu ne este de ajuns! Dumnezeu ne va dărui curând din harul Său şi, de asemenea, trimisul. Da, noi către Dumnezeu căutăm!”
Milosteniile sunt pentru cei săraci şi nevoiaşi, pentru cei care trudesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi sunt zdrobite, pentru răscumpărarea înrobiţilor, pentru cei înglodaţi în datorii, pentru calea lui Dumnezeu şi pentru drumeţi. Aceasta este o îndatorire de la Dumnezeu. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept
Mulţi dintre ei îi fac rău trimisului spunând: “El este numai urechi.” Spune: “El este numai urechi pentru binele vostru. El crede în Dumnezeu şi are încredere în cei care cred. El este milostiv cu cei care cred dintre voi. Cei care fac vreun rău trimisului lui Dumnezeu, de o osândă dureroasă, vor avea parte
Ei se jură pe Dumnezeu ca să vă facă plăcere, însă lui Dumnezeu şi trimisului Său li se cuvine mai mult decât să le facă ei plăcere, dacă sunt credincioşi
Făţarnicii se tem să nu fie pogorâtă asupra lor o Sură care să dea ştire de cele din inimile lor. Spune: “Bateţi-vă joc! Dumnezeu va da la iveală ceea ce vă nelinişteşte.”
Făţarnicii şi făţarnicele îşi poruncesc unii altora urâciunea, îşi opresc unii altora cele de cuviinţă şi îşi ţin mâinile strânse. Ei l-au uitat pe Dumnezeu şi Dumnezeu i-a uitat pe ei. Făţarnicii sunt stricaţi
Dumnezeu a făgăduit făţarnicilor şi făţarnicelor, precum şi tăgăduitorilor înrăiţi, focul Gheenei, unde vor veşnici. Aceasta le va fi partea, căci Dumnezeu i-a blestemat şi vor avea osândă necurmată
Aşa a fost şi cu cei dinaintea voastră care erau mai tari la putere şi mai avuţi în bogăţii şi copii. Ei s-au bucurat de partea lor. Voi vă bucuraţi de-a voastră, precum cei dinaintea voastră s-au bucurat de partea lor. Şi voi flecăriţi, precum şi ei flecăreau. Zadarnice vor fi faptele acestora în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi. Ei sunt cei pierduţi
Istoria celor dinaintea lor nu a venit la ei? Aceea a poporului lui Noe, a adiţilor şi tamudiţilor, a poporului lui Abraham, a oamenilor din Madian şi a cetăţilor cele de-a-ndoaselea? Trimişii lor le-au adus dovezi vădite. Dumnezeu nu i-a nedreptăţit, ci ei s-au nedreptăţit pe ei înşişi
Credincioşii şi credincioasele sunt prieteni unii altora. Ei poruncesc cele de cuviinţă şi opresc urâciunea. Ei îşi săvârşesc rugăciunea, dau milostenie, dau ascultare lui Dumnezeu şi trimisului Său. Acestora le va da Dumnezeu milostivenie curând. Dumnezeu este Puternic, Înţelept
Dumnezeu a făgăduit credincioşilor şi credincioaselor Grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici. El le-a făgăduit case minunate în Grădinile Edenului. Mulţumirea lui Dumnezeu este lucrul cel mai mare. Aceasta este fericirea cea mare
Ei jură pe Dumnezeu că n-au spus, însă ei au spus cuvântul tăgadei. Ei au căzut în tăgadă după supunere. Ei râvnesc la ceea ce nu au căpătat, căci ei nu au căpătat decât ceea ce Dumnezeu şi trimisul Său le-au dat. Dacă s-ar căi, ar fi mai bine pentru ei, însă ei întorc spatele. Dumnezeu îi va osândi la o dureroasă osândă în Viaţa de Acum şi în Viaţa de Apoi, şi nu vor afla pe pământ nici prieten şi nici oblăduitor
Unii îi batjocoresc pe credincioşii ce dau milostenii pentru că nu au nici măcar cele de trebuinţă. Dumnezeu îi va batjocori pe ei şi, de o osândă dureroasă, vor avea parte
Cere iertare pentru ei ori nu cere, căci chiar de-ai cere iertare pentru ei de şaptezeci de ori, Dumnezeu nu le va ierta lor, fiindcă ei îl tăgăduiesc pe Dumnezeu şi pe trimisul Său. Dumnezeu nu călăuzeşte poporul stricat
Cei lăsaţi în urmă, se bucură de lăsarea lor, căci astfel nu mai dau ascultare trimisului lui Dumnezeu. Ei urăsc să lupte pentru calea lui Dumnezeu cu bunurile şi făpturile lor. Ei spun: “Nu porniţi la luptă pe arşiţă!” Spune: “Focul Gheenei este cu mult mai arzător!” De-ar înţelege
Dacă Dumnezeu te întoarce către o astfel de obşte, şi îţi cere îngăduinţa de a ieşi cu tine la luptă, spune: “Nu veţi ieşi cu mine niciodată. Nu vă veţi război alături de mine cu vreun vrăjmaş. Aţi fost mulţumiţi să rămâneţi acasă odată, rămâneţi, aşadar, cu cei de pe urmă!”
Nu te ruga niciodată pentru vreunul dintre ei când a murit. Nu te opri înaintea mormântului său. Ei i-au tăgăduit pe Dumnezeu şi pe trimisul Său şi au murit în stricăciune
Când o Sură este pogorâtă: “Credeţi în Dumnezeu! Luptaţi alături de trimisul Său!” Cei bogaţi îţi cer îngăduinţa, spunând: “Lasă-ne cu cei rămaşi acasă!”
Beduinii, care întotdeauna cer îngăduinţă, au venit să ceară să fie îngăduiţi. Cei care l-au hulit pe Dumnezeu şi pe trimisul Său au rămas acasă. O osândă dureroasă îi va lovi pe cei care au tăgăduit
Nu li se va face nici o vină celor slabi, celor bolnavi, celor care nu au cele de trebuinţă, dacă sunt drepţi faţă de Dumnezeu şi trimisul Său, şi nici făptuitorilor de bine. Dumnezeu este Iertător, Milostiv
Nici celor care au venit la tine să le dai un animal de călărit şi cărora tu le-ai spus: “Nu găsesc nici un animal să vă dau”, iar ei au plecat cu ochii înotând în lacrimi, mâhniţi că nu au putinţa să dea şi ei ceva
Să te ridici însă asupra celor care-ţi cer îngăduinţa să nu lupte, căci ei sunt bogaţi şi ar fi bucuroşi să rămână cu cei lăsaţi în urmă. Dumnezeu le-a pecetluit inimile, de aceea nu ştiu nimic
Ei se vor dezvinovăţi când veţi veni la ei. Spune: “Nu vă mai dezvinovăţiţi, căci noi nu vă credem. Dumnezeu ne-a lămurit asupra voastră. Dumnezeu şi trimisul Său vor vedea curând faptele voastre şi veţi fi întorşi către Cunoscătorul celor tăinuite şi celor mărturisite. El vă va înştiinţa de ceea ce-aţi făptuit.”
Când vă întoarceţi asupra lor, vă fac jurăminte pe Dumnezeu pentru ca voi să vă întoarceţi de la ei. Întoarceţi-le spatele. Ei nu sunt decât întinăciune. Limanul lor va fi Gheena pentru ceea ce-au făcut
Beduinii sunt cei mai aprigi în tăgadă şi făţărnicie şi cei mai porniţi să nu recunoască hotarele pe care le-a pogorât Dumnezeu asupra trimisului Său. Dumnezeu este Ştiutor, Înţelept
Pentru unii beduini, care cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi, ceea ce dau este jertfă pentru Dumnezeu şi pentru binecuvântările trimisului. Oare nu o jertfă le va fi socotită? Dumnezeu va pogorî curând milostivenia Sa asupra lor. Dumnezeu este Iertător, Milostiv
Dumnezeu este mulţumit de cei întâi veniţi dintre pribegi, de ajutoarele profetului şi cei care i-au urmat întru bine, iar ei sunt mulţumiţi de El. El le-a pregătit Grădini pe sub care curg râuri, unde vor veşnici. Aceasta este fericirea cea mare
Printre beduinii care vă înconjoară sunt făţarnici şi printre locuitorii Medinei sunt încăpăţânaţi în făţărnicie pe care tu nu îi cunoşti, însă Noi îi cunoaştem. Noi îi vom osândi de două ori, apoi vor fi aruncaţi unei osânde cumplite
Alţii şi-au recunoscut păcatele şi au amestecat o faptă bună cu o faptă rea. S-ar putea ca Dumnezeu să se întoarcă către ei. Dumnezeu este Iertător, Milostiv
Ia din bunurile lor o milostenie ca să-i curăţeşti şi să-i faci fără pată. Roagă-te pentru ei. Rugăciunile tale le vor fi lor o uşurare. Dumnezeu este Auzitor, Ştiutor
“Trudiţi, căci Dumnezeu va vedea truda voastră, precum şi trimisul şi credincioşii. Veţi fi întorşi către Cunoscătorul celor tăinuite şi a celor mărturisite. El vă va înştiinţa de ceea ce aţi făptuit.”
Cei care iau o moschee drept pagubă, tăgadă şi dezbinare între credincioşii şi drept loc de pândă pentru cei care odinioară s-au războit cu Dumnezeu şi trimisul Său, aceştia vor jura cu tărie: “Nu am vrut decât binele!” Dumnezeu este însă Martor că sunt mincinoşi
Într-o astfel de moschee nu ai ce căuta. O moschee întemeiată, din ziua întâi, pe pioşenie este mai vrednică de prezenţa ta în ea, căci acolo vei afla bărbaţi care doresc să se curăţe. Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se curăţă
Oare cel care şi-a întemeiat zidirea pe pioşenie faţă de Dumnezeu şi pentru a-i plăcea nu este mai bun decât cel care şi-a întemeiat zidirea pe buza alunecoasă a unei prăpăstii, roasă de apă, ce va face să se năruie zidirea şi ziditorul ei în Focul Gheenei? Dumnezeu nu călăuzeşte poporul nedrept
Dumnezeu a cumpărat de la credincioşi sufletele şi bunurile lor, dându-le în schimb Raiul. Ei se războiesc pentru calea lui Dumnezeu: ucid şi sunt ucişi. Aceasta este o făgăduială întru Adevăr în Tora, Evanghelie şi Coran. Cine îşi ţine legământul mai bine decât Dumnezeu? Bucuraţi-vă de schimbul ce l-aţi făcut, căci aceasta este fericirea cea mare
Celor care se căiesc, celor care Lui i se închină, celor care-L preamăresc, celor care sunt pioşi, celor care îngenunche, celor care se prosternează, celor care poruncesc cele de cuviinţă, celor care opresc urâciunea, celor care păzesc hotarele lui Dumnezeu!... Dă-le vestea cea bună credincioşilor
Nici trimisul şi nici credincioşii nu au căderea să ceară iertare lui Dumnezeu pentru închinătorii la idoli — chiar de le sunt rude apropiate — când ei ştiu că vor fi soţii Iadului
Abraham nu a cerut iertare pentru tatăl său decât pentru o făgăduială ce i-o făcuse cândva, însă când văzu limpede că tatăl său este un vrăjmaş al lui Dumnezeu, s-a lepădat de el. Abraham a fost smerit, blând
Dumnezeu s-a întors către trimis, către cei pribegiţi, către ajutoarele ce l-au urmat în ceasul greu, când inimile multora dintre ei era să se răsleţească. Atunci El s-a întors către ei. El este Bun, Milostiv cu ei
El s-a întors către cei trei bărbaţi lăsaţi în urmă cărora, oricât de întins era, pământul li se părea îngust, iar ei se simţeau la strâmtoare, căci şi-au închipuit că nu este nici un adăpost împotriva lui Dumnezeu, afară de El. Apoi El s-a întors către ei, iar ei s-au întors la El. Dumnezeu este De-căinţă-primitor, Milostiv
Nu se cade locuitorilor Medinei şi nici beduinilor din jurul lor să rămână înapoia trimisului lui Dumnezeu, şi nici să se iubească pe ei înşişi mai mult decât pe el. Aceasta pentru că ei nu vor cunoaşte nici setea, nici oboseala, nici foamea pe calea lui Dumnezeu. Ei nu vor călca nici un ţinut, stârnind furia tăgăduitorilor şi nu vor căpăta nici o biruinţă asupra vreunui vrăjmaş, dacă o faptă dreaptă nu le-ar fi fost scrisă. Dumnezeu nu lasă să se piardă răsplata făptuitorilor de bine
Ei nu vor face nici o cheltuială, mare ori mică, nu vor străbate nici o vale fără ca aceasta să nu le fie scris, iar Dumnezeu îi răsplăteşte pentru cele mai bune fapte ale lor
Nu se cade credincioşilor să plece cu toţii la luptă. De ce n-ar merge doar câţiva din fiece tabără ca să înveţe Legea şi apoi să-şi prevină poporul când se vor întoarce la el? Poate se vor păzi
Ei se uită la alţii, atunci când o Sură este pogorâtă: “Vă vede cineva?” şi apoi întorc spatele. Dumnezeu să le întoarcă inimile, căci sunt un popor ce nu înţelege
Dacă ei se întorc de la tine, spune: “Dumnezeu îmi este de ajuns! Nu este dumnezeu afară de El! Eu Lui mă încredinţez întru totul! El este Stăpânul Marelui Tron.”